Configurările privind intimitatea vă permit să vedeți și să controlați aplicațiile și serviciile de sistem care au acces la serviciile de localizare, precum și la contacte, calendare, mementouri și poze.

Serviciile de localizare permit unor aplicații bazate pe localizarea geografică precum Mementouri, Hărți, și Cameră să colecteze și să utilizeze date care indică localizarea dvs. Localizarea dvs. aproximativă este determinată utilizând informații disponibile provenind din datele rețelei celulare, rețelele Wi-Fi locale (dacă aveți Wi-Fi activat) și GPS (este posibil să nu fie disponibil în toate regiunile). Datele de localizare colectate de Apple nu sunt colectate într-un mod care să vă identifice personal. Atunci când o aplicație utilizează serviciile de localizare, pictograma Servicii de localizare apare în baza de meniu.

  • Activarea și dezactivarea serviciilor de localizare: Accesați Configurări > Intimitate > Servicii de localizare. Puteți dezactiva această opțiune pentru unele sau pentru toate aplicațiile și serviciile. Dacă dezactivați serviciile de localizare, vi se va solicita reactivarea acestora data următoare când o aplicație sau un serviciu încearcă să utilizeze această funcționalitate.

  • Dezactivarea serviciilor de localizare pentru serviciile de sistem: Mai multe servicii de sistem, precum calibrarea busolei și reclamele iAds bazate pe localizare, folosesc serviciile de localizare. Pentru a le vedea starea, pentru a le activa sau dezactiva sau pentru a afișa pictograma Servicii de localizare în bara de meniu când aceste servicii folosesc localizarea dvs, accesați Configurări > Intimitate > Servicii de localizare > Servicii de sistem.

  • Dezactivarea accesului la informațiile private: Accesați Configurări > Intimitate. Puteți vedea aplicațiile și funcționalitățile care au solicitat și primit acces la următoarele informații:

  • Contacte

  • Calendar

  • Mementouri

  • Poze

  • Partajare Bluetooth

  • Microfon

  • Twitter

  • Facebook

Puteți dezactiva accesul fiecărei aplicații la fiecare categorie de informații. Citiți clauzele și politica de confidențialitate pentru fiecare aplicație provenită de la terți pentru a înțelege modul în care sunt utilizate datele solicitate.