Numeroase aplicații vă permit să efectuați zoom înainte sau înapoi asupra anumitor articole. De exemplu, puteți să apăsați dublu sau să depărtați degetele pentru a extinde coloanele paginilor web în Safari. Există și o funcționalitate de accesibilitate numită Zoom, care vă permite să măriți întregul ecran al oricărei aplicații utilizate. Puteți folosi funcționalitatea Zoom împreună cu VoiceOver.
Activarea sau dezactivarea Zoom: Accesați Configurări > General > Accesibilitate > Zoom. Alternativ, utilizați scurtătura de accesibilitate. A se vedea Scurtătură accesibilitate.
Zoom înainte sau înapoi: Apăsați dublu ecranul cu trei degete.
Modificarea nivelului de mărire: Folosind trei degete, apăsați și trageți în sus sau în jos. Gestul de apăsare și tragere este similar cu o apăsare dublă, cu excepția faptului că nu ridicați degetele dvs. după a doua apăsare - în schimb, trageți degetele dvs. pe ecran. Odată ce ați început tragerea, puteți folosi un singur deget. iPhone-ul revine la nivelul de mărire ajustat atunci când ați făcut zoom înapoi și din nou înainte folosind apăsarea dublă cu trei degete.
Panoramarea pe ecran: Atunci când ați apropiat prin Zoom, trageți ecranul cu trei degete. Odată ce ați început tragerea, puteți continua acțiunea cu un singur deget. Alternativ, țineți un singur deget în apropierea marginii ecranului pentru a panorama către partea respectivă. Deplasați-vă degetul mai aproape de margine pentru a panorama mai rapid. Atunci când deschideți un ecran nou, Zoom conduce către partea superioară centrală a ecranului.
Atunci când utilizați Zoom cu o tastatură Apple wireless (a se vedea Utilizarea unei tastaturi wireless Apple), imaginea de pe ecran urmărește punctul de inserare, menținându-l în centrul ecranului.