Aplicația Cameră oferă mai multe moduri foto și video, care vă permit să înregistrați fotografii standard, poze în format pătrat, panorame (iPhone 4s sau modelele ulterioare), clipuri video și clipuri video în ralanti (iPhone 5s).

  • Alegerea unui mod: Trageți ecranul la stânga sau la dreapta pentru a alege Ralanti, Video, Poză, Pătrat sau Pano.

  • Fotografierea: Alegeți poză, apoi apăsați butonul obturatorului sau apăsați oricare dintre butoanele de volum.

  • Realizarea fotografiilor pătrate:  Alegeți Pătrat.

  • Fotografierea în rafală:  (iPhone 5s) Țineți apăsat butonul obturatorului pentru a înregistra poze în modul rafală. Contorul arată câte cadre ați înregistrat, până când vă ridicați degetul. Pentru a vedea pozele sugerate și pentru a selecta pozele pe care doriți să le păstrați, apăsați miniatura, apoi apăsați “Favorite”. Punctul(ele) gri marchează pozele sugerate. Pentru a copia separat o poză dintr-o rafală în Rolă film, apăsați cercul aflat pe colțul din dreapta jos. Pentru a șterge rafala de poze, apăsați-o, apoi apăsați butonul de ștergere.

  • Aplicarea unui filtru:  (iPhone 4s sau modelele ulterioare) Apăsați butonul filtre pentru a aplica diferite efecte de culoare, precum alb-negru. Pentru a dezactiva un filtru, apăsați butonul filtre, apoi apăsați Nimic. De asemenea, puteți aplica un filtru ulterior, atunci când editați poza. A se vedea Editarea pozelor și scurtarea clipurilor video.

Un dreptunghi apare pentru scurt timp în locul unde este configurată expunerea. Când fotografiați persoane, detecția facială (iPhone 4s sau modelele ulterioare) echilibrează expunerea pentru un număr de până la 10 chipuri. Un dreptunghi apare pentru fiecare chip detectat.

Expunerea este automată, însă o puteți configura manual pentru următoarea fotografiere apăsând un obiect sau o zonă de pe ecran. În cazul unei camere iSight, apăsarea pe ecran configurează atât focalizarea, cât și expunerea. Detectarea facială este dezactivată temporar. Pentru a bloca expunerea și focalizarea până când apăsați din nou pe ecran, țineți apăsat până când dreptunghiul pulsează.

Cameră în mod Panoramă. O săgeată aflată în stânga cercului, este îndreptată spre dreapta pentru a indica direcția planului.
  • Fotografierea unei panorame: (Camera iSight de pe iPhone 4s sau modelele ulterioare) Alegeți Pano, apăsați butonul obturatorului apoi panoramați ușor în direcția săgeții. Pentru a panorama în altă direcție, apăsați mai întâi săgeata. Pentru o panoramare verticală, mai întâi rotiți iPhone-ul la orientarea peisaj. Puteți inversa și direcția unei panoramări verticale.

  • Filmarea: Alegeți Video, apoi apăsați butonul obturatorului pentru pornirea și oprirea înregistrării.

    • Capturarea unei imagini statice în timpul înregistrării:  (iPhone 5 sau modelele ulterioare) Apăsați butonul obturatorului din colțul din stânga jos.

    • Filmarea pentru redarea cu încetinitorul:  (iPhone 5s) Alegeți Ralanti pentru a filma cu o frecvență de cadre ridicată. Puteți configura redarea unei secțiuni în ralanti (cu încetinitorul) atunci când editați clipul video.

  • Configurarea secțiunii în ralanti a unui clip video: Apăsați miniatura, apoi utilizați barele verticale de sub vizualizorul de cadre pentru a configura secțiunea din clipul video pe care doriți să o redați în ralanti.

Ajustați secțiunea din videoclip care rulează în ralanti trăgând de fiecare colț.
  • Zoom înainte sau înapoi: (Camera iSight) Depărtați sau apropiați două degete pe imaginea de pe ecran. Pentru iPhone 5 sau modelele ulterioare, zoomul funcționează, atât în mod video, precum și în mod foto.

Dacă serviciile de localizare sunt activate, pozele și videoclipurile sunt etichetate cu date de localizare geografică care pot fi utilizate de aplicații și site-uri web de partajare a pozelor. A se vedea Intimitate.

  • Doriți să capturați conținutul afișat pe ecranul dvs? Apăsați și eliberați simultan butonul Adormire/trezire și butonul principal. Captura de ecran este adăugată în Rolă film.

Puteți să editați poze și să scurtați clipuri video direct pe iPhone. A se vedea Editarea pozelor și scurtarea clipurilor video.